Profil de Profesionist Contemporan II: Maria Alexievici

În acest, al doilea episod al acestei serii, m-am bucurat să discut cu actrița și muziciana Maria Alexievici.

Am avut imensa bucurie să am un interviu, eu voi continua să spun discuție, cu actrița Maria Alexievici, căreia îi mulțumesc pentru încredere și pentru acordarea primului ei interviu lung.

Eu: Deși părinții tăi nu sunt în domeniul artistic, toți cei trei frați activați în acest domeniu, muzica fiind cea care vă leagă. Sunt curios, pentru început, dacă cele două meserii ale părinților, profesor de matematică în cazul mamei tale, o profesie care trimite la logică și preot, în cazul tatălui tău, o profesie care trimite la sensibilitate, simți că au avut o influență puternică în formarea ta?

Maria: Cu siguranță cred că ne influențează. Pot spune ca amândoi au fost niște oameni extrem de muncitori și curajoși, iar asta mi-au transmis și mie prin exemplul lor. Întotdeauna au fost curioși și mereu am observat la ei o nevoie de a știi ,,ce este cu noi pe lumea asta”. Părinții mei sunt oameni sensibili cu multe căutări - lucruri cu care ne-au molipsit și pe noi - cei trei copii.

Eu: Atunci, din perspectiva actriței, ai putea spune că prin prisma personajelor tale, fiecare cu viața sa, în dimensiunea sa, realizezi o căutare?

Maria: Fiecare personaj vine cu motivațiile lui și trebuie înțeles. De fapt, trebuie să vezi care sunt întrebările fiecăruia și de foarte multe ori se poate întâmpla ca descoperirea unui personaj să intre în completarea întrebărilor și căutărilor tale.

Eu: Spuneai într-un interviu mai mic că muzica a pătruns serios foarte devreme în viața ta, încă din clasa întâi. Spuneai că părinții tăi au fost mereu acolo pentru tine și te-au susținut dar mai ales ți-au asigurat libertatea de a explora orice gen muzical ai dorit. În aceste condiții, simți că ai moștenit vreo particularitate muzicală de la părinții tăi, dacă ne referim la gusturi? Cam ce fel de muzica se asculta în casa în care ai crescut?

Maria: Când eram mică, ai mei organizau seri cu prieteni, în care se asculta muzică, se dansa, era foarte frumos. Muzica italiană era protagonista acestor seri. Mama mea e o mare fana a mea muzicii italienești. Și eu am preluat această afinitate. Ea a adus în casă o anume cizelare pe partea muzicalǎ.

Eu: În ceea ce privește muzica, atunci când asculți ceva, mai ales dacă îți place, simți că îți creează un spațiu de echilibru sau e mai mult de atât, dacă ne referim la emoții, simții că te ancorează în prezent fără distrageri?

Maria: În pandemie mi-am dat seama că muzica îmi e ca un prieten. E ceva cu care conviețuiesc. Este mai mult un refugiu sau o ancoră, mă înțelege. Dacă am o anumită stare și pun o melodie, am senzație că cineva dincolo de acea muzică mă înțelege. E ceva fără de care viața ar fi foarte tristă. Cred ca muzica e mai importantă pentru noi decât ne dăm seama.

Eu: Deci ai putea spune că muzica pentru tine este ceva viu, cu care comunici?

Maria: Foarte viu!

Eu: Tu însă în ceea ce privește muzica ai început pe partea de pian și spuneai că ai rămas în relații foarte bune cu profesoara ta, doamna Rita Vrânceanu, din liceu. Spuneai că relația cu dumneaei a fost una de mentor și pupilă și că te-a învățat foarte multe pe lângă lecții?

Maria: Da! Mi-a fost profesoară de teorie din clasa întâi. Am îndrăgit-o foarte tare încă de atunci. Avea un fel aparte, foarte ludic de a ne explica fiecare chestiune, se juca cu noi. M-am îndrăgostit pe loc. Abia în liceu am ajuns să fac pian cu dumneai. A fost ca un vis care mi s-a împlinit! După ore rămâneam la povești. Nu mai era nimeni în școală, eram doar eu cu doamna Rita. Povesteam despre viața, despre iubire, despre greutăți. Faptul că mi s-a dezvăluit ca om, m-a marcat și m-a făcut să o îndrăgesc și să o prețuiesc enorm.

Eu: Ai făcut Liceul de Arte Plastice din Alba Iulia. Ai vorbit apoi despre trecerea înapoi la Muzică de la Teatru. De ce ai considerat că nu te poți despărți de muzică sau să faci saltul la teatru? Ce ți s-a părut că nu e acolo?

Maria: Eu când eram mică îmi doream să fiu actriță. Mergeam cu bunica, la țară, și mereu îmi spunea: ,,tu actriță să te faci!” În clasa I am început Școala de Muzică, am făcut pian. Tot atunci am inceput atletismul ca sport de performanță și mergeam la competiții. Aveam zilnic antrenamente la stadion. Cu sportul nu e simplu! De aici am câștigat disciplina. Dar în ceea ce privește alegerile pe care le-am făcut, când discutăm despre domenii precum pian, balet, sport, pe care nu le poți face chiar oricând, mai ales la un nivel profesionist, a trebuit să cântăresc lucrurile în acest sens. Da, a fost o alegere între Teatru si Muzică. Muzica a însemnat enorm pentru mine iar daca nu urmam atunci conservatorul , probabil nu as mai fi putut sa o fac niciodată, sau cel puțin, nu la pian principal.

Eu: Tu ai terminat Conservatorul secția de pian. Cum este un examen de Licență când studiezi pianul?

Maria: Îngrozitor de greu! Toți anii de facultate sunt dificili. Din păcate, nu există mai multe secții din care să alegi: corepetitie, acompaniament sau muzica de cameră. Ca pianist tu studiezi pentru solistica. Lucrurile aici devin complicate. Nu este vorba doar de învățarea unor noțiuni. Eu mereu am avut o vorbă „La pian și ca să cânți prost trebuie să studiezi”.

Eu: După ce ai terminat Conservatorul la Cluj, ai urmat un Master de Teatru Muzical la Facultatea de Arte Galați. Ai apucat să îl termini până să pleci în China?

Maria: În cadrul acestui masterat era prevăzut un semestru la Academia de Dramă din Beijing. Întotdeauna m-a încântat studiul în străinătate și m-am gândit că dacă ești departe nu mai ai alte gânduri în afară de scopul pentru care te afli acolo. Și am avut dreptate! A fost extraordinar acel semestru la Beijing. M-am putut concentra total pe construcția personajelor, exercițiile vocale, gânduri personale. Aveam un depozit de recuzită și costume iar eu mergeam zilnic să mai adaug câte ceva, îmi îmbogățeam costumele la fiecare curs.

Eu: Există ceva ce te-a fascinat la cultura lor? Spuneai că acolo te-ai apucat de canto și tot de acolo, de la ei, ai deprins această disciplină, ca de armată, în ceea ce privește meseria.

Maria: Cu profesorul meu de canto, Alin Costea, am lucrat acolo. Disciplina mea s-a construit în timp: Cu sportul, cu studiul la pian. Când am ajuns acolo eram deja disciplinată :)) Nu știu dacă am fost fascinată de cultura lor, mai degrabă în acea perioadă petrecută acolo, am fost inundată de dorinta de a cânta și de a face muzical, am încercat să absorb cu toată ființa mea tot ce se întâmpla acolo. Am încercat să fiu omniprezentă. Profesorul meu, Alin, ne spunea mereu că atunci când vom intra în teatru, nu ne vom mai întâlni cu vremuri de felul ăsta în care sa ai luxul doar să studiezi și să aprofundezi. Mi se părea că se înșală! Dar a fost fix cum a zis! În momentul în care termini studiile te trezești deja în mijlocul vieții și ai foarte multe responsabilități, de la facturi la chirie si așa mai departe. A fost un privilegiu să studiez acolo!

Eu: Acolo ai făcut atât canto, bănuiesc că și cursuri de actorie. De acolo a început aplecarea asta puternică asupra muzicalurilor? Mă refer să asculți tot ce îți pică în mână și să selecționezi anumite cântece care îți atrag atenția să le înveți?

Maria: A fost un drum care, cu siguranță, m-a făcut să am și mai mult curaj în a descoperi acest domeniu. După ce m-am întors din China, m-am transferat la Cluj, la Regie de Teatru Muzical. Pentru lucrarea de disertație am montat muzicalul ,,Little Shop of Horrors’’. Am avut acest atuu, că eu cântasem jazz și pop înainte să plec de la Cluj și mi-am adunat un band live cu fostii mei colegi. O experiență foarte grea! Am făcut tot! Pregătirea muzicală, pregătirea cu actorii, pregătirea cu orchestra, regia care era un univers paralel. A fost una dintre cele mai grele și frumoase experiențe profesionale.

Eu: După ce ai terminat cursurile la Cluj, ai fost imediat la Vocea României?

Maria: La Voce am fost acum 13 ani. M-am dus în anul II de facultate. Nu prea mi-a venit să cred că am intrat. Aveam o voce interesantă dar nu era bună. Toți îmi spuneau ce timbru vocal am. Nu! Când cineva este răgușit nu are un timbru special, are disfonie! Are laringită! E o mare confuzie! Nu oricine e răgușit, are o super voce! Are probleme cu care trebuie să se ducă la ORL! Când l-am întâlnit pe proful meu de canto, pe Alin, totul a luat altă cale. Eu cred că întâlnirile cu oamenii potriviti îți schimbă total viața. Nu aveam cum să ajung unde am ajuns fără mulți oameni extraordinari care m-au ajutat și îndrumat. Am primit enorm! De când am învățat ce se întâmplă cu corpul meu și cum funcționează nu am mai avut probleme vocale niciodată! Mai ai o suprasolicitare, mai obosești dar, înainte, existau momente când doar vorbeam și aveam laringită. În plus, Alin m-a ajutat să cânt și frumos, nu doar corect.

Eu: Ai făcut două concerte profesioniste, la distanță de fix 10 ani, unul de celălalt, la Cluj, în 2013 și 2023. De ce crezi că acest lucru s-a întâmplat la Cluj și de ce nu l-ai replicat la Alba Iulia sau chiar București, având în vedere experiența acumulată în acest interval?

Maria: Eu am avut o serie de concerte la Cluj în perioada în care am fost studentă. După ce m-am mutat la București am revenit ,,acasă” cu două concerte mai importante: Tiny Concert 1 și 2. Pe primul l-am făcut la Atelier Cafe, iar pe celălalt la Stația (Teatru Muzical), spatiu independent coordonat de Adonis Tanța, prietenul și colegul meu. Am avut sprijin din partea Voltaj Academy. Mi-au oferit sala de repetiție și toate echipamentele tehnice de care am avut nevoie. Mulți prieteni muzicieni au răspuns pozitiv invitației mele: George Popa, Tudor Pop, Lucrețiu Nedelea, Attila Szabo, Radu Hațegan, Dan Păcurar. A fost superb, acest proiect al nostru, făcut cu prieteni.

Eu: Nu putem încheia discuția despre zona muzicală fără să vorbim despre Shining Star, acest cântec ce are și un videoclip, realizat cu fratele tău. Cum v-a venit ideea acesta? Cum s-a născut această colaborare?

Maria: Eu cu frații mei avem o relație foarte frumoasă. Ne cerem părerea mereu în ceea compunem. Avem foarte multe piese dar puține au ajuns deocamdată la urechile ascultătorilor. Fratele meu voia să facă piesa asta si am început să schimbăm idei. Eu am propus să și filmăm un clip cu telefonul. Fratele meu mai merge cu toate echipamentele in locuri diverse pentru a compune. De data aceasta era la Eșelnița, la o căsuță pe malul Dunării. Avea tot studio-ul acolo. E o amintire foarte dragă, mai ales serile când discutam și dimineața să ne trezim în acel cadru, lângă acea apă. Și așa s-a născut piesa ,,Shinning star”.

Eu: La Sunetul Muzicii de la Opera Comică pentru Copii, ai dat audiție pentru rolul pe care îl ai în prezent sau ai venit special pentru pregătirea muzicală?

Maria: Am participat la casting și am luat. Yey! S-au făcut apoi audiții si pentru copii și am preluat și pregătirea muzicală cu micuții.

Eu: De atunci și până în prezent, am putea spune că în ceea ce privește muzicalul, această parte din cariera ta, se poate pune un semn de egal între ea și Răzvan Mazilu?

Maria: Am avut imensa bucurie ca la multe spectacole să lucrăm împreună. Nu știu cum să vorbesc despre asta! E un om de la care am învățat și învăț enorm. Și de la colegi, de asemenea. Am crescut în această școală a sa. Au fost ani de zile în care am lucrat cu Răzvan zi de zi. E un om foarte disciplinat și riguros, un om care ține foarte mult la ceea ce face. E o forță! Am avut parte de oameni cu o forță vitală extraordinară, care vor să fie vii, să creeze și să se bucure.

Eu: În 2019, anul următor, ai avut două proiecte cu Răzvan. E vorba de We Will Rock You, la Sala Palatului, muzicalul bazat pe melodiile legendarei trupe Queen, și Familia Addams la Teatrul Excelsior. La We Will Rock You, ai revenit pe scena Sălii Palatului, ca actriță. A fost o perspectivă diferită față de atunci când ai cântat cu Horia Brenciu?

Maria: Desigur ! Experiența ,,We will rock you” a fost o provocare. Un exercițiu de forță, de încredere și performanță. Când am cântat cu Horia Brenciu am fost un musafir, el a dus greul!

Eu: Pe lângă că Familia Addams este un spectacol închegat, făcut ca la carte, ai mai completa cu ceva lista motivelor pentru care, anul acesta se împlinesc totuși șapte ani de joc cu casa închisă?

Maria: S-a avut mare grijă de spectacol! Nu e pus în vitrină! E viu! Răzvan are obiceiul ăsta să vină mereu la spectacolele lui. Însă e vorba și de responsabilitatea actorilor în ceea ce privește acest spectacol. Nu e ușor să joci un spectacol atâta timp! E un spectacol greu, iar tu trebuie să fii la fel de talentat seară de seară, iar asta înseamnă muncă !

Eu: Realist vorbind, cum faci să nu te plictisești după acești șapte ani?

Maria: Ești diferit mereu! Te schimbi, perspectivele și experiențele din viața ta se îmbogățesc. De fiecare dată când privești prin lentila personajului, ai mereu o nuanță nouă pe care o identifici sau o explorezi.

Eu: În 2021, cred că ai primit un telefon, când se redeschideau sălile, sau cum exact ai ajuns să faci pregătirea muzicală la Maria de Buenos Aires?

Maria: Până la Maria, am făcut pregătirea muzicală la Cabaret. Dar Cabaret s-a oprit odată cu pandemia. Un an mai târziu ne-am reîntors la lucru și am aflat ca o să lucrăm la Maria de Buenos Aires. Apoi am reluat și ,,Cabaret” care a fost o mare provocare pentru mine și un mare câștig. E multă mișcare, mult cântat, o nouă experiență care mi-a dăruit foarte mult.

Eu: După Cabaret, ai revenit la Excelsior pentru Opera de Trei Parale. Care partitură ți se pare mai greu de abordat? Fredd și Ebb(Cabaret), Piazolla(Maria), Weil și Brecht(Opera)? Eu încadrez Opera de Trei Parale la muzical, de exemplu, însă nu e chiar muzical, e un muzical operă, operetă, Weil intenționând să ironizeze până la grosolănie, oarecum, artiștii lirici și modul lor de a cânta. Mă refer din punct de vedere al pregătirii vocale, al actorului, succesiunea fiind foarte rapidă și variată din punct de vedere vocal.

Maria: Când Răzvan și cei de la Teatrul Excelsior mi-au zis că vor să înceapă acest proiect, am ascultat lucrarea și nu am fost convinsă vom reuși din punct de vedere vocal. A fost cel mai dificil, dintre toate de până acum, aș spune. Era mult material și era nevoie de foarte multă muncă pentru a susține partiturile. La mine inclusiv, a fost o provocare.

Eu: A urmat, în 2023, Full Monty. Aici joci această femeie, foarte colorată, strălucitoare, în contrapartidă cu Ana. Când v-am văzut eu m-am șocat. Am zis că nu mai e nevoie de reflectoare! Dacă ele două sunt pe scenă, va străluci în jur! Două costume și apariții incredibil de multicolore, vii. Ai avut vreo contribuție la acel costum?

Maria: Nu! Răzvan e un munte de inspirație și creativitate!

Eu: Pana acum ai avut două roluri de mamă , diametral opuse. E vorba de Alice, din Addams și de doamna Wormwood, in Matilda, crezi că ți-au folosit ca o reflecție asupra propriei tale vieți și a propriului proces de maturizare?

Maria: Mă întrebam în timp ce ziceai că am jucat două mame, care e cealaltă. Când ai zis Matilda, am zis Doamne, Dumnzeule, eu joc o mamă acolo! Este fantastic, în Matilda, e un rol atât de distractiv, că nu simt că joc o mamă. Doamna Wormwood mi s-a potrivit perfect pentru latura mea ludică, explozivă și uneori, să zic, zuză, cum pot fi de multe ori. Ce pot spune, e că, la Addams, după atâția ani, perspectivele s-au transformat, s-au schimbat, au evoluat.

Eu: Vorbim, după aceea, de spectacolul de teatru clasic, Părinți, de la Teatrul Metropolis. Mă crezi că atât de mult te-am văzut și ascultat în muzicaluri, că eu am fost foarte surprins și aproape, șocat când te-am văzut aici. Mi-am spus, prima dată că „Uite! Maria poate vorbi! Uite”. În capul meu te-am asociat continuu cu muzica.

Maria: Părinți a fost o experiență rară, pe care o prețuiesc foarte mult. Nu îmi place să vorbesc despre asta pentru că mi se pare că diminuez ce s-a întâmplat acolo. Am niște colegi de o curățenie profesională pentru care nu știu dacă am termen. Lucrul în felul acesta - ,teatru gol”, repetițiile, spectacolul în sine, toate au fost premiere. Sunt profund recunoscătoare pentru această bijuterie numită ,,Părinți”, și foarte bucuroasă de întâlnirea cu acești oameni.

Eu: Ajungem la Marele Gatsby. Că tot am discutat de calupuri, aici iar se joacă în serii de câte patru, de obicei. Doar că la început, au fost serile și matineurile. Dacă alți actori se mai schimbau, tu și dansatorii rămâneați mereu.

Maria: A fost foarte greu! E un spectacol imersiv, adică publicul e foarte aproape de tine, deci este un spectacol greu de dus. Nu e vorba de oboseală vocală ci că oamenii se uită parcă direct în sufletul tău. Trebuie să fii extrem de exact, nu ai voie să eziți…ești sub lupă.

Eu: Personajul tău, este această divă care cântă. Regizorul, Andrei Huțuleac, pare că a creat acest personaj original, doar numele reamintind de cu totul altcineva din carte, special pentru tine. Așa a fost?

Maria: M-a sunat Andrei într-o zi că face acest spectacol și că și-ar dori această artistă de la Gatsby de acasă. Mă gândeam cum inventăm personajul? Am stat la câteva discuții. Am participat la aproape toate repetițiile și Andrei a venit cu extrem de multe propuneri muzicale pe care eu am fost bucuroasă să le onorez.

Eu: Ceva pentru care mă bucur că am ocazia să discut cu tine, e condiția artistului independent. Cum este să fii actor independente în 2025 și care e motivul pentru care ai ales să rămâi independentă? Pentru tine, e vorba de șansa de a-ți putea alege proiectele?

Maria: Nu mă pot plânge deloc! Am foarte multe proiecte superbe de care mă bucur mereu! Am avut șansa să lucrez să mă pot dezvolta! Sunt convinsă că sunt alții care pot mai bine dar dacă nu au șansa să fie văzuți. Spectacolele în care joc mi-au oferit experiență și vizibilitate ca să pot întâmpina alte spectacole, și in special proiectele pe care le-am lucrat cu Răzvan. Am avut și perioade când nu am avut de lucru și e groaznic. E foarte greu să nu ai de lucru! Orice actor, mai ales în vremurile noastre, când mâine e atât de incert, își dorește stabilitate. Imi doresc o echipă bună alături de care să cresc. Am avut atât de mulți oameni care mi-au dăruit atâtea că nu pot să spun că am fost singură.

Eu: Și acum, pe final, tipica întrebare despre viitoare proiecte. Ai ceva în pregătire?

Maria: Ceva pentru toamnă, dar încă e secret. În aprilie am filmat si la un scurtmetraj, în regia Elenei Butica. Am fost foarte bucuroasă de această experiență. Abia aștept să apară.

Ce mă bucură la aceste discuții este că în fiecare se regăsește câte o temă recurentă sau un subiect principal. Dacă în discuția cu Dan Pughieanu, a primat comicul, aici a primat muzica și formele sale în cadrul vieții profesionale a artistei Maria Alexievici.