Iubirea Noastră-i Raiul!
Acest muzical este o adaptare a muzicalului Heathers într-o formă cu totul nouă în regia lui Theodor Andrei, un proiect al Victory of Art.
Filmul pe care se bazează muzicalul a apărut în anul 1989, pe 1 ianuarie, scris de Daniel Waters și regizat de Miachel Layman. Filmul este o satiră neagră a societății întruchipată de personajele sale care reprezintă în mare parte stereotipurile societății americane din anii 80. Filmul nu ascunde duritatea și nici părțile întunecate ale vieții de liceu din acea perioadă și nici viciile de care sufereau adolescenții, vicii pe care părinții lor le negau sau pur și simplu erau inconștienți sau indiferenți față de ele. Filmul a marcat o generație și a trăit prin baza de fani pe care și-o tot reînnoiește periodic. Poate cel mai interesant lucru, vis-a-vis de normele filmelor, este că este un film scris pentru adolescenți, despre adolescenți și cu excepția a doi actori, toată distribuția a fost formată din adolescenți.
Acest film a inspirat un curent de povești despre viața de liceu, delicvență și răutatea grupului popular, oricare ar fi acela, care a dat naștere la Clueless, Gossip Girl, Mean Girls și chiar Pretty Little Liars.
În perioada 2013-2014 apare muzicalul, inițial ca Off Broadway(nu în teatrele destinate marilor spectacole) și după o perioadă de plecat în turneu intră în obscuritate. Echipa care a transpus filmul pe scenă e formată din Laurence O’Keefe(compozitor), Kevin Murphy(scenarist) și regizorul Andy Fickmann. Duo-ul Laurence-Murphy s-a ocupat de libret, muzică și dramatizarea pentru scenă. Multe cântece au pornit de la replici din film care nu au avut vreo continuitate sau care erau interesante. De exemplu numărul colectiv „Big Fun” e bazat pe o glumă din film, în care o trupă locală cu acel nume, scriu o piesă despre suicidul adolescent și cum e o idee proastă. „Our Love is God” este o replică din film, spusă Veronicăi de J.D care devine cântecul acestui cuplu(o să revin mai jos la el). Tot de la o replică pornește și „I love my dead gay son!”, care este și primul cântec scris pentru muzical(revin și la el). Fără a intra în prea multe detalii voi scrie în continuare despre două decizii semnificative care diferențiază muzicalul de film. În primul rând, explicarea originii Veronicăi și cum ajunge ea cu cele 3 Heathers prin cântecul de debut „Beautiful”. Mai apoi, e faptul că Martha, care în film nu are replici și nu e prietenă până la final cu Veronica primește povestea lui Betty, prietena Veronicăi din film cu care are un conflict și cu care își răcește relațiile. Astfel relația Marthei cu Veronica și întreaga lor interacțiune capătă o notă de profunzime. Muzicalul și filmul au cam același final, nu fericit dar optimist lasând umbrele și răul în urmă.
În urmă cu puțini ani, compozitorul și libretistul care lucraseră la show-ul inițial merg și îl pun la Londra, pe West End într-o nouă versiune ce a suferit schimbări majore. Nu mă voi referi la ele, căci ceea ce vedem la noi este foarte aproape de versiunea inițială și personal nu consider că ceva creat trebuie modificat chiar și de creatorii originali cu speranța că va fi îmbunătățit deoarece de multe ori se întâmplă reversul. Vorba englezilor „If it ain’t broken, don’t fix it!”(Dacă nu e stricat, lasă-l așa!).
La noi muzicalul a fost pus în scenă pentru prima dată pe 8 iunie 2024 la Teatrul Țăndărică. Este un proiect al Victory of Art, cea mai mare trupă de teatru pentru adolescenți din țara noastră. Regizorul spectacolului și cel care s-a ocupat de reorchestrarea pieselor este muzicianul și actorul, Theodor Andrei. Titlul a fost schimbat și înlocuit cu traducerea uneia dintre piese și anume „Our Love is God” tradusă în „Iubire Noastră-i Raiul!”. Conform regizorului această decizie a fost luată pentru că „Muzicalul este unul arhi-cunoscut mulțumită trio-ului iconic - The Heathers - așadar am ales să păstrez culorile lor și îmbracămintea pe afiș ca oamenii să facă legătura cu succesul internațional pe care îl are acest muzical fenomen, dar am ales să schimb titlul în „Iubirea Noastră e Raiul" pentru a muta accentul de la superficialitatea popularității din liceu la povestea complexă de iubire și tot ce degenerează din ea. Bineînțeles, alegerea asta poate fi și o strategie interesantă de marketing căci întrebarea cu privire la titlu este pe buzele multor spectatori și pe mulți fix asta i-a adus în sala de teatru, apoi felul cursiv, detaliat și atent așezat al jocului actoricesc ce se îmbina cu melodiile superbe și cu versurile traduse făra perdea păstreaza publicul conectat la poveste, așteptând cu sufletul la gură ce se va mai întâmpla cu personajele mai departe in spectacol.”.
Ca să mă leg puțin de ceea ce Theodor a fost amabil să-mi transmită prin răspunsul de mai sus și altele la care voi face trimitere, m-a uimit în mod plăcut cum versurile cântecelor și replicile din spectacol au fost traduse. Acest mod de a traduce este unul de care beneficiază spectacolul, nedeteriorându-i calitatea dar și spectatorul care este extrem de aproape de mesajul original. Unele referințe care ar fi fost greu de identificat pentru orice categorie de public din țara noastră au fost înlocuite cu unele echivalente dar mai recognoscibile pentru cei de aici.
Un alt lucru de care această adaptare a muzicalului a beneficiat a fost că a înțeles că este o piesă pentru adolescenți și a ales o distribuție formată numai din adolescenți. Astfel spectatorii sunt puși față în față cu potențiala viitoare generație de actori și tinerii care joacă rolurile de adulți învață, sper eu, cum să dozeze totul ca să pară mult peste vârsta lor și într-o relație de autoritate față de colegii lor ce au roluri în conformitate cu vârsta lor reală. Pe Broadway, în filme, în seriale, etc trendul este fix invers. Vedem adulți, uneori unii care arată deja ca părinții rolurilor pe care le joacă, sau cel puțin ca unchii și mătușile sau frații lor mai mari, cum încearcă să fie credibili în roluri de adolescenți. Mulți au talentul să o facă dar din păcate biologia nu îi prea mai ajută. Din fericire aici nu e cazul!
Deși am fost fericit să văd acest lucru, am fost curios dacă puținele roluri din adaptare care sunt de adulți, nu puteau totuși să fie jucați de oameni mai aproape de vârstele personajelor. Iată ce mi-a răspuns Theodor: „Este o producție Victory of Art - cea mai mare trupă de teatru de adolescenți din România, unde sunt membru înca din liceu și alături de care am luat nenumărate premii, mi-am dezvoltat pasiunea pentru teatru, film, regie și magia unei povești. Am jucat eu tatăl - Bill Sweeney - ca o încurajare că suntem cu toții împreună în parcursul poveștii, că toți trăim și că toți ne bucurăm la maxim când oferim oamenilor povestea asta în care avem o încredere incomensurabilă și ne umplem sufletele când primim feedback, aplauze, când vedem oamenii râzând sau emoționați până la lacrimi.”. În continuarea acestui răspuns voi mai continua cu unul, de la Theodor, la următoarea mea întrebare care era legată de unii adulți care lipsesc din spectacol și a căror contribuție a fost eliminată, din fericire fără a modifica esențial povestea.„Eu am hotărât ca părinții Veronicăi și ai lui JD să nu apară, am ales să păstrez povestea doar în jurul adolescenților, povestind doar faptele părinților - sugerând generalitatea faptului că orice părinte ar avea abordările respective ar trezi aceleași traume si atitudini în copii.”.
Până să ajung la actori mai zăbovesc puțin asupra lui Theodor și a răspunsurilor sale, pentru care doresc să îi mulțumesc și pe această cale. El a fost responsabil nu doar de regie ci și de traducerea versurilor, de reorchestrarea numerelor muzicale dar a și jucat. Cum spune chiar el mai sus, l-a jucat pe Bill Sweeney, tatăl unuia din băieții pierduți într-o tragedie. El este pe scenă alături de colegul său la scena înmormântării băieților când se cântă „Îmi iubesc fiul mort și gay!”. Este o ocazie interesantă și superbă să vezi un regizor și un talent muzical pe scenă cum se bucură la propriu alături de colegii săi. Conflictul dintre cei 2 tați este credibil în interpretarea de la noi iar cântecul iese minunat. De altfel cântecul dezvăluie trecutul comun al celor doi plecând de la o premiză eronată a celor doi dar mesajul transmis este unul pozitiv, acela de a fi acolo pentru copilul tău și de a-i accepta opțiunea, cu mențiunea că aceasta este informată și lucidă, nu o modă sau fază. Însă pentru această filtrare rolul părintelui este esențial!
În continuare îi dau cuvântul lui Theodor pentru a putea spune cum s-a descurcat cu toată responsabilitatea pe care și-a asumat-o. „Este dificil să te ocupi de toate 4, însă și bucuria de după este de 4 ori mai mare. Regia spectacolului mi-a adus cea mai mare plăcere, reușind să exprim sentimentele mele și viziunea mea asupra societății și iubirii prin intermediul textului, muzicii și al actorilor. Traducerea versurilor a fost cu atât mai plăcută facând și regia, deoarece am redat lucrurile în același spirit cu scenele, folosind un limbaj onest, poate plastic pe alocuri ce ilustrează cu exactitate atitudinile tinerilor și cum simt ei frustrarea, trădarea, iubirea adevărata și petrecerile nebune. Rolul pe care l-am jucat este un extra-layer(strat) de fericire pe care mi-l aduce această minune de spectacol pentru care am muncit enorm dar care mă și bucură enorm la fiecare reprezentație. Nu a fost un drum ușor dar le mulțumesc din tot sufletul meu actorilor ce s-au lăsat purtați și modelați de mine prin această poveste minunată. Le mulțumesc Julietei Georoiu și lui Radu Solcanu, profesorii mei, coordonatorii Victory of Art pentru susținere și pentru încrederea de a-mi lăsa această oportunitate de a crea ceva magic alături de copiii minunați de la Victory of Art! Îi mulțumesc Dianei Colea pentru coregrafiile pline de viață! Îi mulțumesc lui Matei Baban (madebybaban) pentru afișul care fură privirile oriunde este pus! Îi mulțumesc lui Denis Belu (shtrood) pentru producția muzicală ce susține vocile artiștilor! Îi mulțumesc Marei Zlataru, scenografa noastră alături de care am ales fiecare articol vestimentar pentru actori, fiecare element de recuzită și decor! Și multumesc, nu în ultimul rând, tuturor spectatorilor care au venit si care vor veni pentru susținerea acestui spectacol, pentru susținerea fenomenului de muzical si pentru că fără ei nu am însemna nimic!”
Până să ajung la actori simt nevoia să completez sau să reafirm ceea ce a spus Theodor. Costumele personajelor, în special ale lui Veronica, al celor trei Heathers și ale lui J.D. sunt adaptate relativ anului în care piesa se joacă dar respectă spiritul filmului și muzicalului nu doar în ceea ce privește paleta culorilor dar și prin elemente vestimentare deja universale în rândul tinerilor. Estetic este plăcut să vezi o combinație armonioasă între trecut și prezent, mai ales dacă este făcută cu bun gust.
Acest spectacol beneficiază de o distribuție talentată și sper ca majoritatea să continue cu actoria în ciuda tuturor dificultăților de pe piață. Ce este interesant la acest muzical este că orice distribuție vezi, toți actorii apar pe scenă la un moment dat în diverse roluri. Asta îi ajută din perspectiva mea, pentru că deși știi că data viitoare vei juca un rol mai semnificativ, este mult mai benefic să fii pe scenă cu celălalt care joacă același rol cu tine decât dacă doar studiați amândoi aceeași partitură și o jucați separat. Așa îl poți observa direct, poți interacționa fără bariere cu el sau ea în rol și astfel să îți construiești poate varianta total diferit de a sa. Theodor explică această abordare astfel „Este o strategie care se practică din ce în ce mai mult în teatrul romanesc, mai ales în producțiile de muzical - ca majoritatea actorilor să aibe dublă distribuție pentru ca spectacolul să aibe viață mai lungă, să nu depindă de disponibilitatea unei singure distribuții, mai ales că jucând pe rând le crește pofta și dorința de a fi mai buni când le vine rândul. Este pentru binele spectacolului!”.
Acești tineri dovedesc că pot duce coregrafii destul de complexe, că pot cânta bine și că pot juca credibil. În afară de munca îndelungată și proiectele parcurse cu Victory of Art, este vorba fără îndoială de talent. Cel mai mult mi-au sărit în ochi și datorită importanței rolurilor pe care le joacă câțiva dintre ei.
În primul rând e vorba de cele două fete care au jucat-o pe Heather Chandler, lidera grupului și regina liceului. Ambele dozează extrem de bine răutatea și aroganța specifică personajului cu manierisme diferite ce le permit să construiască două variante ușor diferite ale aceluiași personaj.
Același lucru l-am observat și în cazul Veronicăi și al lui J.D.. O îmbunătățire substanțială între reprezentația de pe 8 și cea de pe 22 a fost dozarea atitudinii copilăroase și naivității de început a Veronicăi. În umila mea opinie, tranziția între Veronica de la început și cea care este la final trebuie să se simtă însă acest lucru trebuie făcut cu mare grijă. Personal cred că Iarinei Preda rolul cu toate umbrele și luminile sale i-a ieșit mai convingător și relațiile cu celelalte personaje mi s-au părut mai realist reprezentate, mai ales cea cu J.D.
Poate cel mai complex personaj al piesei este J.D.. El parcurge călătoria de la un tânăr închis în el care folosește sucul în loc de droguri pentru a-și îngheța creierul și se luptă cu lumea și cu acceptarea decesului unui părinte până la monstrul dezlănțuit din cauza Veronicăi care vrea distrugere totală fără să mai aibe o diferențiere clară între bine și rău, nemaivorbind de psihoza de a-și aroga rolul de Judecător Suprem al oamenilor, adică de Dumnezeu. Deși cântecul său de dragoste cu Veronica este „Iubirea noastră-i Raiul!”(Our Love is God) și ar trebui poate interpretat ca o metaforă despre sentimentul înălțător al iubirii, personajul ia la propriu mesajul. Este o interpretarea egoistă care ne duce în mintea lui J.D. și ne permite să îi întrezărim adevărata fața. Deși e mai inocent și sincer față de film, exprimând mai direct ceea ce simte prin muzică și replici se pot întrezări printre acestea adevăratele sale intenții. Poate cel mai important lucru pentru un actor al acestui rol este să joace convingător căderea în psihoză și apoi la fel de convingător mentalitatea unui astfel de personaj pe care modul în care ajunge îl face să recunoască că este un om cu probleme. Un bun exemplu pentru a-i vedea umbra este în „Seventeen” în care deși e sincer spunând că o iubește pe Veronica și o viață simplă, minte când spune că o alege și că ca și în cântecul anterior că nu poate trăi fără ea. El defapt nu poate trăi fără susținea ei sau așa crede la acel moment. Maniera sa se schimbă când se vede abandonat și își acceptă problemele psihice dar după ce o confruntă pe Veronica el dorește să îi salveze pe toți. Cântecul în care încearcă să adune tot ce e în neregulă cu el este și ultimul său număr muzical, "I Am Damaged".
Dintr-o anumită perspectivă, Veronica este un personaj negativ care eliberează un monstru dintr-o perspectivă egoistă dar tocmai prin final se salvează, preluând problema în mâinile ei. Deși toată situația, inclusiv finalul sunt numai o consecință a dorinței ei de a fi populară și de a se simți protejată de un tip despre care nu știe nimic dar care pare că se luptă bine. Poate fi făcută o oarecare paralelă cu Monstrul lui Frankenstein.
Revenind la J.D., aș spune că ambii actori s-au descurcat bine. Însă, datorită chimiei cu partenera sa de scenă, a realismului relației celor doi, a controlului vocal și a reușitei de a juca mai convingător explozia lui J.D. trebuie să spun că preferatul meu a fost Matei Saizescu(mă bucur când văd că există continuitate într-o familie de artiști).
Scenele eliminate și interacțiunile schimbate nu diminuează cu nimic impactul piesei iar acești tineri au dovedit că se pot descurca minunat în fața unui proiect provocator cum e acest muzical care merită experimentat!
În loc de post scriptum voi lăsa restul întrebărilor la care Theodor a fost amabil să răspundă.(La Theodor voi folosi T în loc de R obișnuit pentru răspunsuri. Îmi cer scuze că nu toate au diacritice).
Discuție digitală cu regizorul Theodor Andrei
Despre J.D.
Î: La J.D. au fost probleme cu sunetul sau asa a fost construit personajul sa ramana uneori fara aer sau sa vorbeasca mai rapid, neinteligibil pentru a-i indica conditia psihica?
T: Dincolo de problemele tehnice care au aparut pe alocuri cu lavalierele, printre indicatiile mele pentru JD s-au numarat si indicii, sfaturi cu privire la un limbaj corporal si un fel de a articula cuvintele care sa adauge aerului misterios al personajului si povestii intunecate acestuia - acest baiat crescut privat de iubirea materna caci, dupa ce a fost inselat in dragoste, tatal sau a detonat cladirea in care lucra sotia. Pe parcursul spectacolului, cunoscand pentru prima eata sentimentul de intelegere si dragoste, cu ajutorul Veronicai, JD incepe usor-usor sa capete un comportament mai aproape de normal iar vorbirea de asemenea se normalizeaza. Parcursul spectacolului ii aduce primele rani in dragoste, pierderea unicei validari, singurului safe-space al lui - Veronica Sawyer.
Despre Veronica
Î: La Veronica, uneori la notele inalte sau cand registrul muzical mergea in sus, actrita care am vazut ulterior ca are control vocal, parea ca tipa, si voiam sa intreb daca tot o indicatie regizorala a fost pentru a scoate in evidenta firea sa energica si usor instabila? Spun asta pentru ca in a doua jumatate la note inalte am observat controlul ei.
T: Am vrut sa ilustram latura copilaroasa, imatura, jucausa a Veronicai de dinainte de schimbarile pe care le aduce in viata unei astfel de adolescente un baiat care ii prezinta viata asa cum o cunoaste el - cruda si nemiloasa. Desi provenind din medii cu valori morale diferite, acestia doi cunosc iubirea unul in brate celuilalt. Ea ii ofera lui incredere si siguranta pe care nu le-a avut el iar JD ii ofera acceptare si protectie. Magia apare insa atunci cand vedem ca felul in care a fost JD crescut il impinge spre a face absolut orice pentru a o proteja pe Veronica, inclusiv crima si minciuna. El face niste lucruri ingrozitoare dintr-o dragoste pura, timida si nevinovata. Iubind cu tot sufletul, ii va arata Veronicai ca iubirea lor este "raiul", dar o va si pierde, ramanand complet gol pe dinauntru, lasand loc pentru frustrare si ura sa preia controlul.
Despre profesoară
Î: Domnisoara care a jucat-o pe profesoara are dubla distributie si daca da, ambele au fost alese sa canta intentionat slab fata de restul distributiei? Intreb pentru ca stiind inregistrarile de pe Off Broadway, numarul profesoarei e foarte bun. Sau a fost pentru a introduce un comic de situatie?(ea spunand ca are studii muzicale si defapt cand canta se vede ca nu e prea stralucita)
T: Apare intr-adevar un comic de situatie prin faptul ca profesoara nu exceleaza in totalitate - ilustrand visul ei arzator de a canta si cum ea isi gaseste fericirea in asta, in ciuda momentelor unele mai bune altele mai stangace. Au fost si emotii la mijloc, pentru majoritatea actorilor a fost primul lor spectacol ever, deci cumva adevarul este undeva la mijloc - este un detaliu frumos pentru povestea personajului profesoarei adaugand in spectacol ideea ca trebuie sa ne bucuram de ce avem si ca un cantec, la momentul oportun, poate schimba complet cursul unei zile, sa ne bucuram de muzica oricum ar fi si oricum am fi.
Alegerea distribuției și proiectului
Î: Ai pornit regizarea cu actorii alesi deja? Sau ai pornit de la spectacol si cu rolul pe care il voiai tu in minte?
T: Aveam actorii si am ales apoi spectacolul, gandindu-ma ca fiind apropiati de varstele personajelor din scriere, pot reda realitatea cruda a problemelor sociale cu care se confrunta adolescentii mai aproape de adevar, tragand un semnal de alarma pentru orice fel de public pus fata in fata cu felul in care arata de fapt vietile unor liceeni ce se lupta cu bullying-ul, popularitatea, prima dragoste, conflictul dintre generatii si cunoasterea propriei persoane. Este de luat in calcul si faptul ca povestea cuprinde acte de violenta si crima inspirate din cazuri reale ce au avut loc in America anilor 80'-90'. Cred ca spectacolul prinde alta greutate cand este executat chiar de adolescenti.
Motivul alegerii muzicalului acesta
Î: Intrebarea clasica si putin stupida, dar intreb pentru ca chiar ma fascineaza motivul. Ce te-a determinat sa alegi acest titlu de muzical, mai ales ca desi e un succes destul de insemnat al anilor 2010's, nu a fost imens pe Broadway, ci pe Off Broadway, in turnee si in multe tari si localitati, unde bugetul productiei si calitatea a variat.
T: Este un musical cu o coloana sonora absolut superba, recognoscibila, catchy, cu o poveste de dragoste extraordinara ce m-a atras din prima si cu niste tipologii clare de personaje. Cred ca reprezinta un puternic semnal de alarma cu privire la gandurile suicidale, bullying-ul, tentativele de viol, dependentele de substante in randul tinerilor – aratand unde se poate ajunge, de ce nu ar trebui incurajate si de ce niste copii care sunt straini de iubire nu inteleg gravitatea actiunilor lor asupra celor din jur si propiilor persoane. Spectacolul incurajeaza relatiile sanatoase intre parinti si copii, aducand solutii pentru imbunatatirea acestora, ilustrand aceste relatii ca nucleul problemelor sociale din randul adolescentilor, care din cauza unor relatii precare cu parintii/tutorii dobandesc imaginea distorsionata ca cele mai de pret lucruri sunt popularitatea, atentia si umilirea altor copii in baza unor motive ce tin de aspect fizic, orientare sexuala/religioasa, situatii financiare s.a.m.d. Romania este una dintre tarile europene care au cea mai mare nevoie de a fi puse fata in fata cu un spectacol pe cat de dur, pe atat de profund care sa solutioneze problemele grave ce apar frecvent in randul tinerilor.
Impactul proiectului în spațiul cultural românesc
Î: Ce crezi ca aduce nou acest muzical in spatiul cultural romanesc?
T: La noi in tara exista aceasta perceptie gresita ca spectacolele de musical sunt superficiale - ca mergi, vezi o poveste ideala de iubire, se termina vesel, se mai canta cate ceva si aia e. Am ales Heathers, respectiv "Iubirea Noastra e Raiul" pentru a darama aceste ideologii, punand in scena o poveste crunta, plina de probleme, demonstrand ca musicalul nu este doar zambet si cantec, ci un intreg univers unde melodiile completeaza perfect trairile, parcursurile personajelor ce nu traiesc superficial, ci se confrunta cu probleme reale grave si cred ca fix aceste aspecte diferentiaza "Iubirea Noastra e Raiul" in piata musical-ului de la noi. Avem un spectacol de musical care pune in lumina viata adolescentilor exact asa cum e - cu neincredere, relatii bune sau mai putin bune cu parintii,un echilibru fragil, bullying, singuratate, iubiri esuate, discriminare, lacrimi, frustrari si, bineinteles, unde pot duce toate acestea, ce creeaza in sufletul si in creierul unui adolescent - o poveste cel putin cutremuratoare, presarata cu dragoste, glamour, faima si riscuri.
Eliminarea unei scene cheie din muzical. Impacteaza?
Î: De ce nu ai inclus scena reconcilierii dintre Veronica si Martha?
T: Dupa piesa “I Am Damaged”, cu solutionarea problemei bombei din liceu, mai era o singura scena, care cuprindea intr-adevar aceasta reconciliere insa am vrut sa renunt la aceasta reconciliere insa am vrut sa renunt la aceasta pentru a lasa loc de interpretarea spectatorului dupa explozia bombei - sa aleaga el ce crede - a fost JD un criminal? Sau pur si simplu nu stia sa isi exprime iubirea si a fost ranit pana la radacini? Avem sau nu empatie fata de povestea lui?