Bal la Savoy: Extravaganță, Exuberanță, Experiență
Gânduri despre opereta-jazz al lui Paul Abraham, Bal la Savoy, montată de Răzvan Mazilu la Opera Națională din Timișoara.
Această superbă operetă în stilul unei comedii franțuzești cu puternice influențe de muzical este compusă de Paul Abraham. El a fost un compozitor ungur educat la Academia de Muzică de la Budapesta. Reputația și-a câștigat-o ca dirijor de cor pentru muzica liturgică ungurească. În 1927 ajunge director al Teatrului de Operetă din Budapesta. Din 1929 începe să compună muzica pentru filmele muzicale germane și ungurești, primul său proiect a fost „Melodie des Herzens”.
În perioada următoare, chiar în anii de după au început să apară hit-urile sale în materie de compoziții. În 1930 apare „Victoria și al ei Husar” (jucat la Opereta din București), operetă din care aria „Mausie” a devenit un hit international. În 1931 apare „Die Blume von Hawaii”, operetă pentru al cărui libret colaborează cu Alfred Grunwald.
În 1932, este compus ultimul hit al compozitorului, Bal la Savoy care reprezintă poate și încununarea întregii sale munci.
Marele său noroc pentru care opera sa a dăinuit până în această zi a fost că multe din operetele sale au fost transformate în filme, dar a mai fost ceva. După cel de-al Doilea Război Mondial, cele 3 operete ale sale menționate mai sus, au cunoscut renumele internaționat. Când plecase din Germania, naziștii îi distruseseră marea majoritate a înregistrărilor și manuscriselor. El lăsase aproximativ 300 în grija majordomului iar unele au fost vândute.
Specialitatea lui Abraham era să insereze jazz sub formă de interludii în operete. De altfel, aceasta a fost și inovația sa. Cealaltă mare inovație a sa a fost crearea operetei-jazz(cum, de exemplu, Astor Piazolla a creat și compus singura operetă-tango, Maria de Buenos Aires). În acest tip de operetă, orechestra clasică era augumentată de trupa de jazz formată din chitară, pian, tobe și banjo.
Să ajungem la Bal la Savoy. Povestea operetei este plină de tâlc, umor, conspirații și scântei amoroase dar mai ales de rafinament și pasiune. Muzica este o combinație de jazz, ceardaș, tango, vals vienez, klezmer și creații de dans de tip Ginger Rogers și Fred Astaire. De altfel, toate corgrafiile combină cu success foxtrot-ul, tango-ul, paso doble și valsul.
Influența predominantă a acestei operete(de altfel, a tuturor) a fost muzicalul american și iubirea pe care Abrahams o avea pentru gen dar și iubirea pe care o recunoștea în fanii genului pe care dorea să îi atragă spre zona lirică.
De la lansarea acestei operete au apărut și hit-urile, printre care „Toujours l’amour” (aria lui Madeline din Actul al II-lea), „Kangaroo” (aria lui Daisy din Actul I) și „Wenn Wir Turken Kussen” (aria lui Mustafa Bei din Actul al II-lea).
Ce este superb la această operetă este îmbinarea emoției cu erotism, cu jazz-ul, cu muzica clasică și cu teatrul de revistă. Este un echilibru acolo care îți creează o experiență unică.
Opereta a fost montată la noi, la Opera din Timișoara în 2022 și s-a jucat de atunci cu mare succes, publicul fiind însetat mereu pentru mai mult. Superba operetă este regizată de domnul Răzvan Mazilu care s-a ocupat și de coregrafie, cu decoruri și costume de domnul Buhagiar. Această colaborare într-un alt proiect ne confirmă înaltul potențial de creație ce reiese din echipa celor doi artiști.
Eu am avut ocazia unică să văd această operetă la Festivalul Operei, în prima sa ediție, organizat de Opera din București, în 2023. Am plecat obsedat de muzică, de superbele costume(unele dintre cele mai frumoase din câte am văzut), de decoruri(doamne ce grandioase), de artiștii care m-au uluit, într-un cuvânt, de extravaganță, un cuvânt omonim cu domnul Răzvan Mazilu dar și cu domnul Dragoș Buhagiar.
Timișorenii cred că știu deja, dar bucureștenii probabil atunci au avut ocazia să o descopere pe doamna Mihaela Marcu. Mereu când era pe scenă sau când cânta eu eram cu gura căscată admirându-i vocea, statura, costumul și tehnica vocală. Dumneai are o claritate vocală și o frazare atât de bună că poți înțelege fiecare cuvânt fără să ai nevoie de subtitrări.
Dumneai a jucat-o pe Madeline, soția lui Aristide, cu care acesta vine acasă, după o lună de miere îndelungată. Personajul este foarte ofertant, are arii superbe dar nu poate fi jucat, după umila mea părere, decât cum îl joacă dumneai. Am văzut o Madeline extrem de demnă, puternică, uneori fragilă și foarte, foarte îndrăgostită de soțul ei. Doamna Marcu a reușit să navigheze extrem de bine personajul, cu întreg spectrul său emoțional, oferindu-i putere, candoare, pasiune și realism.
Este foarte dificil la un astfel de personaj, mai ales într-o operetă ca aceasta să reușești să echilibrezi disperarea personajului cu umorul care reiese din acțiunile sau gesturile sale fără a da impresia unei caricaturi, pe alocuri. Nu a fost cazul absolut deloc! Echilibrul a fost realizat cu succes și menținut pe tot parcursul spectacolului.
Cei din jurul meu, ca și mine de altfel, aveam răsuflarea tăiată ori de câte ori era pe scenă, și mai ales oricând cânta sau dansa. Ea a reușit în acea seară, ceea ce a reușit, cu siguranță la Timișoara de fiecare dată, să dispară în personaj. Noi am avut-o în față, până când spectacolul s-a terminat, pe marchiza Madeleine de Faublas.
Ariile lui Madeline sunt extrem de variate și fiecare cere altceva de la interpret. Avem arii care necesită dans destul de intens combinat cu note înalte precum „Orașul meu preferat e Sevilla”(Actul I). Acesta a fost numărul care m-a făcut să mă îndrăgostesc ireversibil de această operetă și de interpretarea doamnei Marcu. Las mai jos o înregistrare în engleză a ariei.
Apoi vine duetul plin de iubire alături de soțul ei(al treilea deja), „Există o singură doamnă pentru mine!”(tradus din engleză)(Actul I), unde dulceața plutește în aer. Este poate o arie clasică însă nu cel mai reprezentativ număr al personajului.
Urmează un număr extrem de jucăuș alături de Daisy „Cum e să fii proaspăt căsătorit?”(tradus din engleză) unde se resimte mai puternic jazz-ul dar necesită mai multă actorie ca cele de până atunci.
Ca să menținem lista ariilor distincte, ar urma „E în sângele meu!”(tradus din engleză)(Actul al II-lea) în care se îmbină actoria, cu tango-ul și senzualitatea pentru a crea un răspuns indirect pentru Tangolita. Aria este favorita mea dintre toate ale lui Madeline! Ea își cântă calitățile de care e conștientă și arată ca și ea poate fi o femeie fatală dacă dorește.
Urmează aria sa cea mai cunoscută „Toujours l’amour” al cărui efect a fost amplificat de faptul că e cântat în mijlocul publicului. Doamna Marcu a reușit să scoată la iveală întreg tragismul ariei și să ne taie respirația, părăsind apoi sala și balul pe o notă victorioasă.
Primul lucru care m-a impresionat enorm la domnul Bogdan Zahariea, imediat după vocea sa, a fost extraordinara chimie pe care o avea cu doamna Marcu. Credibilitatea cu care ei au jucat cele două roluri a făcut ca publicul să asiste la o experiență imersivă. Eu când s-a luat pauză eram puțin șocat pentru că fusesem rupt de poveste pentru câteva clipe.
Domnul Bogdan Zahariea l-a jucat perfect pe marchizul Aristide de Faublas. Un personaj spumos, amuzant, mândru asemeni unui fost Don Juan dar care nu se lasă pradă tentației pentru că își iubea soția nespus de mult. Bogdan Zahariea alternează perfect dramatismul, hilar pentru public uneori, cu conflictul interior ce îl macină pe personaj(așa cum Tangolita și Mustafa scot în evidență) cu momentele spumoase în care personajul se fâstâcește nesigur de comploturile și minciunile pe care încearcă să le făurească.
M-am bucurat să văd că cei doi artiști(Marcu&Zahariea) colaborau de mult timp în diverse roluri și bucuria mi-a crescut imens când am văzut că în Văduva Veselă, cei doi sunt din nou în rolurile principale. Amândoi au capacitatea de a comanda publicul și scena într-un mod aparte.
Și dacă tot vorbim de comandă scenică și prezență puternică, trebuie să vorbim de doamna Cristina Vlaicu care a fost Daisy Darlington. Daisy este verișoara americană a lui Madeline, care vine la Paris special pentru celebrul Bal de la Savoy cu o misiune. Daisy este o dansatoare celebră însă ea dorea ca lumea să îi recunoască talentul muzical. Tatăl ei nu credea că este în stare să devină o compozitoare de succes și dorea să o mărite cu un mare afacerist în domeniul ciocolatei. Cei doi pun un pariu și pot spune doar că Daisy câștigă. Sub ce formă e victorioasă e bine de văzut în spectacol. Este o tânără plină de energie, de talent, explozivă și extrem de provocatoare.
Daisy alternează perfect costumele feminine, cum sunt rochiile clasice ale epocii cu ținute provocatoare precum rochia de la Bal sau cu o ținută masculină în stilul Marlenei Dietrich. Ea a fost personajul meu preferat pentru tot ce am enumerat mai sus dar mai ales pentru numerele muzicale care au rămas cele mai recognoscibile în mintea mea.
Ariile sale individuale, precum „Kangaroo”, în care ea apare într-un fel anume și apoi ne învață acest nou dans care e noua modă, inclusiv venind printre spectatori, m-a fermecat. Se dansează foarte mult, mai mult ca în ariile altor personaje și se cântă o intensitate clasică de opera ceea ce face aria dificilă. Doamna Vlaicu a apărut, a cântat, a dansat de parcă era ceva ce orice om obișnuit poate face. Mai jos aria în engleză.
Însă și cele trei duete cu Mustafa, omul care îi va deveni soț, sunt antrenante, pline de dans, pline de umor și mai ales de pasiune. Cele două personaje parcurg traseul clasic al unui cuplu de la întâlnire până la căsătorie iar muzica e adaptată pentru a scoate în evidență momentul în care se află. Ambele personaje exprimă în versuri viziunile lor de viață și au un duel frumos prin care se cuceresc reciproc, căci acela e singurul mod prin care Daisy „se lasă cucerită”. Mai jos las primul duet.
Doamna Vlaicu pentru mine a fost alături de cei doi domni care l-au interpretat pe Mustafa Bei, sufletul petrecerii și al spectacolului. Toți trei au voci impecabile și dansează extraordinar. În timp ce relația lui Madeline cu Aristide părea să se deterioreze, publicul se putea bucura de acest nou cuplu care se clădea sub ochii săi.
E o alternanță interesantă între aceste două cupluri, mai ales că Daisy si Mustafa ne oferă și lecția că dragostea poate apărea când și de unde nu te aștepți. Daisy deși fermecătoare nu plănuia să se îndrăgostească iar Mustafa deși avea experiență în amor(ne și spune asta, de cel puțin 2-3 ori) nu părea să mai caute nimic în această arie.
Mustafa Bei este ambasadorul Turciei la Paris. Este un personaj pasional care se îndrăgostește repede dar după fiecare divorț păstrează o relație bună cu fostele sale soții. Dovada este că ele sunt gata la Bal să garanteze pentru el. El își venerează tatăl și îl citează adesea și e mândru că e turc.
El este prietenul de încredere al lui Aristide la care acesta apelează în operetă. Mustafa este genul de personaj care, la fel ca Daisy, nu poate să fie ignorat când se află undeva ba chiar devine natural centrul atenției. La București a fost jucat de ambii tenori ce îl interpretează, Cristian Bălășescu, care l-a jucat în scenele care au loc în casa lui Aristide(Actele I si III) și Octavian Vlaicu care îl joacă în timpul Balului de la Savoy(Actul II).
Amândoi domnii sunt capabili să interpreteze excelent ariile sale dar mă bucur că domnul Vlaicu a fost cel care l-a jucat la Bal când Mustafa are cele trei arii cruciale. Mă refer la „Când sărută turcii”(tradus din engleză), arie pe care o las mai jos, în engleză.
Apoi mai e vorba de cele două duete cu Daisy, și anume „Am studiat fiecare parte!”(traducere din engleză) și „Ce anume îmi place la tine?” (traducere din engleză).
Din punctul meu umil de vedere, domnul Octavian Vlaicu aduce dincolo de scenă, energia, fascinația și entuziasmul necesar personajului ca să reușească să ancoreze în realitate ceea ce transmite în cadrul acestor duete alături de doamna Cristina Vlaicu. Întreg crescendo-ul relației lor care s-a soldat cu o cerere în căsătorie a fost perfect resimțit dincolo de spațiul scenic ceea ce a contribuit la a face experința mai imersivă. Mai jos las duetul cu Daisy „Ce anume îmi place la tine?”
Nu în ultimul rând trebuie menționate încă două personaje.
În primul rând, pe focoasa și superba Tangolita cu atitudinea ei intrigantă și plină de șarm interpretată cu energia și dedicarea necesară de doamna Gabriela Varvari. Tangolita este o veche cunoștință de-a lui Aristide și cei doi își dau întâlnire la Balul de la Savoy. Ei își rememorează trecutul dar înainte de asta personajul ne este introdus de oaspeții de la Bal.
Imediat ce o văd toți bărbații simt că li se înmoaie genunchi și o imploră să cânte. Aria sa este „Frumoasa Tangolita”(tradus din engleză) pe care o interpretează plină de patos în timp ce doi dansatori pluteau în fața noastră pe ritmurile pline de pasiune interpretate de această captivantă femeie în rochia sa de un roșu aprins.
S-a produs un declic în capul meu în timp ce ascultam aria. Am realizat că de fapt o știam și o auzisem de mai multe ori în forme și contexte diferite dar niciodată integral. Doamna Varvari a reușit să transpună fiecare gest și fiecare replică sau notă a personajului într-o performanță pasională și arzătoare care nu a putut să ne lase indiferenți. Întreaga arie, mai jos, în engleză.
Ultimul rol este al lui Célestin Formant, interpretat cu căldura și dezamăgirea specifică personajului de Harald Weisz, actor al Teatrului German de Stat din Timișoara. Actorul îi oferă lui Celestin demnitatea dar și umor de care personajul are nevoie pentru a traversa noaptea tumultoasă de la Balul la care a visat o viață întreagă să apară. Cel mai umoristic moment este când el reapare din senin în Actul al III-lea și Aristid îl recunoaște, lucru care grăbește rezolvarea conflictului.
Un merit deosebit îl au dansatorii care i-au însoțit pe protagoniști pe tot parcursul spectacolului și au completat atmosfera superbă a operetei. Coregrafiile au fost diverse dar extrem de bine executate iar costumele lor multiple, în funcție de tema ariei și de atmosferă, doar au întregit tabloul performanței lor. Mă bucur că am putut să îi admirăm deoarece acești dansatori, majoritatea extrem de tineri, mi-au validat o dată în plus credința mea în noua generație de artiști.
Am asistat la o experiență deosebită, la un bal în toată regula și m-am bucurat enorm să văd, din nou, și la noi producții grandioase, rafinate și cu mult bun gust, cum merită să fie puse în scenă astfel de capodopere. Experiența s-a încheiat cu referenul ariei „Ce anume îmi place la tine?” despre cum dragostea învinge, refren încheiat cu râsete, veselie și poftă de viață